Andrei Miron a plecat de la FCSB la Hapoel Haifa din postura de jucător liber, iar FC Botoșani și lichidatorul fostei campioane a României, Oțelul Galați, se află în continuare în judecată.
Fundașul central a plecat de la roș-albaștri din postura de jucător liber de contract, iar ProSport v-a anunțat în exclusivitate că FC Botoșani nu s-a mai ales cu niciun ban, deși deținea 70% procente dintr-un ulterior transfer.
Valeriu Iftime ne-a vorbit despre procentele pierdute, însă am luat legătura și cu Mihail Bojincă, lichidatorul judiciar al fostei campioane a României, Oțelul Galați.
Mihail Bojincă a făcut dezvăluiri despre stadiul procesual cu FC Botoșani, după ce moldovenii au pierdut litigiul la Tribunalul București:
„Noi am câștigat procesul la Tribunalul București în iunie anul trecut, dar până în ianuarie 2022 toți am stat după motivare. Ulterior, cei de la Botoșani au făcut apel, iar cam în două săptămâni s-ar putea să aflăm data primului termen pentru apelul făcut de oamenii domnului Iftime. Dar noi am câștigat în prima fază procesul pe acte foarte clare. Aveam 40 la sută dintr-un ulterior transfer, iar cei Botoșani l-a lăsat gratis pe Miron la FCSB, deși mai aveau șase luni de contract cu el.
Acum văd că domnul Iftime spune că și el a pierdut 70 la sută dintr-un viitor transfer, după ce Gigi Becali l-a lăsat gratis pe Miron la Hapoel. Ce mi-a făcut mie Iftime, i-a făcut acum patronul FCSB-ului lui. Dar până la urmă aici e treaba lor, nu a mea. Pe mine mă interesează doar să ne recuperăm noi banii pentru cele 40 la sută din procente pe care cei de la Botoșani știau clar că noi le aveam trecute în acte. Însă, cu toate acestea ei au decis ca să îl lase gratis pe Miron la FCSB, fiind convinși că ne vor fenta pe noi”, a declarat în exclusivitate Bojincă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER